Buna fetelor și un mare și călduros la mulți ani.
Oficial a mai trecut un an, a trecut și apocalipsa însă nu am simțit când a venit. Cică și-a programat altăapocalipsă apariția pe 28 august 2013, însă de data asta nu mai cred nimic. Dacă nici doctorul ăla ”expert” în calcule astronomice care a câștigat mii de dolari pe spatele ”credincioșilor” sau calendarul mayașilor nu a reușit să prezică marele eveniment de terminare a vieții pe pământ, nu cred că nici preotul rus, Rasputin nu va face mare diferența față de predecesorii săi. Între timp am aflat că acest preot nu era în deplinătatea calităților sale mintale.
Așa și să trecem la lucruri mai serioase, dar acest subiect chiar m-a scos din sărite, și în plus am mai văzut un documentar despre nițte persoane la fel de debile care și-au făcut provizii pentru un eventual eveniment de această natura. Aceștia dețineau într-o singură cămara mâncare pentru 8 persoane timp de 3 ani și gândiți-vă că mai au alte 3 cămări mai mari. În plus mai predau și cursuri de autoapărare, iar cei 2 soți se comportă în casa lor ca și cum ar fi într-o baza militara și mai au și adepți care îi urmează.
Am zis că nu mai vorbesc despre asta dar văd că am mai găsit încă un subiect.
Sărbătorile din acest an au fost pline de farmec ca de fiecare dată în această perioadă. Îmi plac toate tradițiile care se țin în prejma acestor zile, bunătatea și ospitalitatea oamenilor.
Crăciunul l-am făcut în familie și un pic în oraș. iar Revelionul l-am făcut clar printre prieteni.
În noul an nu îmi doresc decât sănătate, iubire și să mi se îndeplinească toate dorințele ceea ce vă doresc și vouă.
Pupici și până data viitoare feriți-vă de frig!!!!
Se afișează postările cu eticheta new year. Afișați toate postările

07.01.2013
03.01.2012
Sclipire de moment partea 4 : Idealuri in 2012
Buna fetelor,
In seara asta cititind blogul lui Koko , nu am putut sa stau si sa nu am o reflectie asupra vietii mele in urmatoarea perioada.
Avand in vedere ca si facultatea este pe sfarsite, aud cum suna clopotelul in cursa implinirii mele ca adult in adevaratul sens al cuvantului.
Insa ma simt ca si cum as fi intr-o pozitie totusi confortabila deoarece il am pe Bubu langa mine, de parinti stiu ca sunt langa mine , chiar daca ma mai ciondanesc cateodata cu ei, mai ales cu tata, si nu am decat sa imi vad de viata in continuare.
Ma uit totusi cu nostalgie la anii care au trecut si asta am simtit-o cand am facut un nou folder pentru poza in laptopul meu. Stiu suna cam bizar dar asa este. Laptopul asta il am din anul 1 si a fost langa mine pe toata perioada facultatii , a stiut cand am plans, cand am ras, cand m-am bucurat.
2011 pentru mine a fost un an frumos pentru ca l-am cunoscut pe Bubu, mi-am facut prieteni noi virtual si in viata de zi cu zi, am reusit sa trec peste anumite temeri la scoala(fiind la chimie alimentara ma joc cu reactivi gen acid clorhidric concentrat si staff like that) si mi-au iesit experimentele bine.
In 2012 nu imi doresc decat sa termin cu bine si anul asta la facultate, sa dau licenta, iar in viitorul ceva mai indepartat nunta si copii, si in viitorul apropiat gasirea unui loc de munca sigur.
In 2012 as vrea sa ma ocup mai mult de blog , sa imi maresc numarul de pantofi cu toc, cei crem lacuiti sunt febletea mea, sa am mai multe hainute, make-up.
Vreau sa continui sa fiu o persoana buna si care sa stie ce vrea si sa aduc zambetul pe buze tutror celor de langa mine.

Voi ce va doriti in 2012?
02.01.2012
My new year's eve make-up
Buna fetelor,
Iată ca a mai trecut un an din viata noastră și începe unul nou, sper ca pentru noi toți sa fie mai bun, plin de speranțe, reușite și sănătate.
La pragul dintre ani bineînțeles ca am fost cu Bubu, acest revelion a fost primul care a fost mai special pentru mine.
Plus de asta pot să vă zic că m-am documentat toată săptămâna asupra machiajului pe care vreau să îl port şi l-am găsit pe acesta făcut de Amarixe.
Sper că mi-a ieşit, am încercat să folosesc aceleaşi culori ca look-ul sa fie cat mai asemănător cu al ei.

Pupici şi ne vedem data viitoare.

Voi cum v-aţi distrat de Revelion?
01.01.2012
2012 new year
Abonați-vă la:
Postări (Atom)