22.11.2012

Winterlicious TAG


Bună fetelor,
Din nou long time no see. Iar scuza mea este munca, dap fetelor să știți că să fii promoter nu este chiar așa de simplu, adică este, dar și meseria asta presupune mult timp petrecut prin magazine pentru promovarea produselor food și non food.
După cum știți sau nu, ador să mă uit la videoclipuri pe youtube, la tag-uri, tutoriale de machiaj, fashion sau diy și prin urmare am preluat acest tag. Este o combinație între tagul realizat de macbarbie07 și beautybaby44. Întrebările țin atît de stil și beauty, cât și de obiceiuri în familie de Crăciun.
Așa că să începem.

1. Oja favorită iarna asta?
Momentan sunt dată cu o oja mov închis (eggplant) de la Colorama by Maybelline și încă o oja no name.

2. Produsul de buze favorit iarna?
Cutiuța cu minuni de la Oriflame chiar face minuni pentru buze, dar să nu excludem rujurile și luciurile de buze;).

3. Cea mai purtata piesa de vestimentație?
Fără nici o îndoiala ce mai purtata piesa de vestimentație sunt colanții mei negri în care mă simt foarte bine.

4. Cel mai purtat accesoriu?
La aceasta categorie este la fel de ușor de răpuns deoarece cel mai purtat accesoriu sunt eșarfele lungi, catifelate și călduroase. Plus sunt un most have.

5. Aroma/Lumânarea favorită iarna?
Sincer nu prea ard lumânări parfumate prin casă, în schimb îmi place când fac mâncare, mirosul de cozonac și plăcinta. Yum.

6. Băutura favorită iarna?
Mmmm...As putea spune că ceaiul este băutura mea favorită iarna. Cel mai mult îmi place ceaiul de iasomie, ceaiul alb și cele de fructe, în plus mai beau și cafea cu un pic de ciocolata caldă adăugată în ea. Iar ceaiul este mereu îndulcit cu miere. Îi dă o catifelare aparte.

7. Filmul favorit de Crăciun?
În fiecare an ma uit la "Home Alone", niciodată nu pare să iasă din ritualul meu de Crăciun, însa îmi plac majoritatea filmelor care au ca tematică sărbătoarea Crăciunului.

8. Melodia favorită de Crăciun?
Colindele cu siguranța sunt favoritele mele în perioada asta, atât cele din folclorul romanesc, cât și cele internaționale, am un folder întreg numai de melodii de genul ăsta și cred ca anul ăsta am să îmi sporesc colecția de colinde.

9. Mâncarea favorită de sărbători?
Cozonacul este preferatul meu, dar nu pot trece cu vederea de produsele tradiționale din porc ca tochitura, cârnați și tobă. În plus toate lucrurile astea îmi aduc aminte de copilărie când părintii și bunicii meu tăiau porcul de Crăciun.

10. Care este decorațiunea de Crăciun favorită?
Îmi plac foarte mult instalațiile cu beculețe. Îmi plac și cele cu beculețe colorate și cele cu beculețe albe.

11. Iți începi cumpărăturile de Crăciun începînd cu Vinerea neagră sau aștepți până în ultimul minut?
Răspunsul meu o sa va dezamăgească deoarece eu nu cumpăr cadouri din timp, ci le fac pe ultimul moment.

12. În ce film de Crăciun ai dori să joci?
 Nu mi-aș dori să joc în filmele de Crăciun, dar îmi place să le urmăresc în fața laptopului și să intru în starea de sărbătoare.

13. Ce iți place cel mai mult ajunul Crăciunului sau ziua de Crăciun?
Ajunul de Crăciun îmi place cel mai mult deoarece întotdeauna am simțit emoția apropierii zilei de Crăciun și deschiderea cadourilor este la fel de emoționantă.

14. Când decorezi casa și pomul de Crăciun?
Casa și pomul de Crăciun le decorez cam cu o săptămîna înainte de Crăciun, nu mai devreme deoarece nu vreau să spulber magia perioadei de sărbători.

15. Luminițe albe sau colorate?
Îmi plac și unele și altele deopotriva.

16. Desfaci cadourile înainte sau iți place să fii surprinsă de conținutul lor?
Mi-ar plăcea să nu știu ce se ascunde în cutiile cadourilor, dar de cele mai multe ori știu ce cadouri urmează să primesc. Și îmi place așa pentru că nu vreau să dezamăgesc pe cel/cea care îmi ia un cadou care nu îmi place.

17. Care sunt tradițiile tale de Crăciun?
În afara de decoratul casei și a pomului de Crăciun, întotdeauna ascult colinde în perioada asta. Și întotdeauna o ajut pe mama la bucătărie. Yum.

18. Cu cine ai sta sub vâsc?
Cu Bubu, este foarte simplu.

19. Ce se află în vîrful bradului tău de Crăciun?
În vârful pomului meu de Crăciun se află cel mai frumos colorat și sclipicios con.

20. Ai fost cu colindul de Crăciun?
Îmi aduc aminte de când eram mică că mergeam cu prietenele mele cu colindul pe la vecini și mereu primeam portocale, mere și câteodată și bani. Iar după colindat plecam cu mama și tata pe la bunici la masa de Crăciun. Ce frumos era atunci.

21. Ai început numărătoarea inversa până la Crăciun? Atunci câte zile mai sunt?
Abia aștept să vină Crăciunul, dar nu am numărat câte zile mai sunt până atunci.

Asta este tot dragele mele cititoare, până data viitoare să aveți grijă de voi, îmbrăcați-vă bine pentru că este din ce în ce mai frig afară și încercați să păstrați cât mai mult magia perioadei următoare în suflete voastre.
Pupici.
PS: Tăguiesc toate fetele din blogosfera din Romania și nu numai să facă acest tag.

Disqus for kisstyna